Ma plimbam cu Emi pe la 8 si ceva prin Bujac, luminile se aprindeau. Lumina portocalie a apusului era treptat inlocuita de cea a becurilor. Umbrele intunecate ale copacilor intunecau trotuarul. In capatul strazii un om statea in mijlocul drumului, parea ratacit. Ma gandeam ca nu am stat suficient de mult nicaieri, nu am prieteni vechi niciunde, sunt straina pana in adancul sufletului si in cartierul asta. Observ ca in bezna ce se lasa casele nu au lumina, este ca si cum nimeni nu ar locui aici. In viteza pornesc spre casa, imping caruciorul la deal iar Emi incepe sa planga.
0 comments:
Post a Comment