Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

img. "Creatie" - Nicoleta Mocanu

Eu am vrut sa fiu pictorita, si era ceva radical intre colegii mei de la gradinita. Ma simteam bine sa fiu deosebita de ceilalti, de aceea mai faceam pe dos si ceea ce tovarasa educatoare ne punea sa facem, desenele in general erau „creatie proprie” dar catalogate drept gresite de ea. Eram revoltata. Ceilalti colegi doreau sa fie : fetele - doctorite, baietii - aviatori.

Mergeam singura acasa, pe „dolma”, ma simteam neanteleasa, ma plimbam prin sat, spre disperarea bunicilor mei care ma cautau, sau ma recuperau de la cate o vecina care ma gasea ratacind pe strada.

Fiecare membru al familiei avea un plan pentru mine. Dar deorece mobila era suficient de mazgalita, ca si caietele mele, papusile mele, hainele din care taiam bucati ca sa cos hainute pentru papusi care mai de care mai traznite, deci asta ma apropia de visul meu. S-a decis ca trebuie sa fac arta. Ieeee. Oricum mami era supernervoasa si speriata cand apaream noaptea acasa de la casa pionierilor cand ma dadea afara femeia de servici. Pe unde mi-ai umblat iara? Treci in casa!!!

Deci s-au hotarat ca ma sprijine sa merg la liceul de arta, tati cu bani, adica platim orice pe oricine, mami cu inima, sa fiu fericita.
Bunica era mandra, toti erau mandri cand am intrat, cand am terminat, cand am intrat la facultate, cand am terminat, mai putin cand nu m-am lasta de arta, si nici de drumuri, si nici de singuratate.
Cand te aduni si tu odata?
Cum iti asterni asa vei dormii, spunea tati. Avea dreptate.

Am continuat sa ma intreb multi ani, cine sunt eu, deorece nu mai terminam in a fii ceea ce nu trebuie, si sa fac altceva decat trebuie.
Asta s-a mai facut, si asta, ideea asta era al lu nu stiu cine, am mai vazut asta undeva, parca si asta este o idee mai veche a lui nu stiu cine, ce rost mai are, te lupti cu morile de vant, lasa ca trece... Las' ca te casatoresti si oricum n-o sa mai ai timp de dinastea...
Mami este trista cand nu trec pe acasa.
Plange cand imi face cu mana in gara.

Cui ii apartin de fapt, iubitului meu? Familiei mele? Tuturor? Cui ii sunt datoare, tuturor?

Trupul meu este un teren de lupta, un teritoriu cumparat, furat, vandut, recucerit, ocupat, renumit, si nu in ultimul rand inchiriat. De ce?
Pai trebuie sa fiu „acolo” pentru mai multe persoane, si nu numai, ci si pentru pentru diferite institutii.
Corpul meu este acoperit cu haine , teren pentru publicitate, promovare de branduri, promovare de fel de a fii , pentru incadrare corecta intr-un mod corect de viata, corectitudine de comportament social cumparata de cei care vand aceste produse.
Nu sunt normala daca-mi cumpar haine de la second hand? Ba da sunt originala, ca aduc din nou in moda chestii mai vechi, ... nu stiu, ma uit in oglinda si vad pe altcineva, ce ati facut cu mine, unde m-ati ascuns?

Vreau sa fiu a treia persoana, cea care nu este nici ceea ce sunt nici ceea ce mi se cere sa fiu.

Vreau sa ma fur inapoi!!!!

Cat de libera a fost mama mea sa ma nasca in timpul lui Ceausescu? Nu era numai sistemul comunist de vina ca m-am nascut, ci si cel crestin , traditia, sau mai era ceva, mai era o mica dorinta de a incerca sa faci un copil, pentru ca este atat de minunat sa-l nasti, cresti...

M-am nascut si am fost a familiei.

M-am nascut si am fost a patriei.

M-am nascut si am fost a progresului.

M-am nascut si am fost a statului Roman, a Biserici Ortodoxe, a neamului, si a firmei care ma angajeaza.

M-am nascut si am fost a viitorului sot.

M-am nascut si am fost a copiilor mei.

Daca nu esti a celor de mai sus esti nimeni.
Niciodata a ta insati.

Ce vrei sa te faci cand vei fii mare?
Eu insami.

Free Culture

“The law controls not just the creativity of commercial creators but effectively that of anyone. Although that expansion would not matter much if copyright law regulates only “copying”, when the law regulates as broadly and obscurely as it does, the extension matters a lot. The burden of this law now vastly outweighs any benefit- certainly as it affects noncommercial creativity, and increasingly as it affects commercial creativity as well. (...) the law ‘s role is less and less to support creativity, and more and more to protect certain industries against competition.”

“(...) in practically every case except for a narrow rage of exceptions – ideas released to the world are free. I don’t take anything from you when I copy the way you dress (...) , “He who receives an idea from me , receives instruction himself without lessening mine; as he who lights his taper at mine, receives light without darkening me.
The exceptions to free use are idea and expressions within the reach of the law of patent and copyright, and a few other domains (...).Here the law says you can’t take my idea or expression without my permission: The law turns the intangible into property.”
“The hard question is therefore not whether a culture is free. All cultures are free to some degree. The hard question is “How free is this culture?” How much, and how broadly, is the culture free for others to take and build upon? Is that freedom limited to party members? To members of the royal family? To the top ten corporations on the New York Exchange? Or is that freedom spread broadly? To artists generally, whether affiliated with the MET or not? To musicians generally, whether white or not? To filmmakers generally, whether affiliated with a studio or not?
Free cultures are cultures that leave a great deal open for others to build upon; unfree, or permission leaves much less. Ours was free culture. It is becoming much less so.”

Lawrence Lessing _ Free Culture. The nature and future of creativity

http://www.free-culture.cc/freecontent/